Frumusetea continua la medicul pentru femei
DR.
GERARD SALAMA
un
medic francez de renume mondial
Chirurg
eminent, specialist în obstetrică – ginecologie,
preocupat în mod special de problemele legate de sterilitate
feminină și masculină, precum și de problemele hormonale ce
acompaniază perioada de pre-menopauza și menopauză.
În egală măsură, dr. Gerard SALAMA a studiat
îndeaproape mecanismele și tratamentul
îmbătrânirii precoce, fiind o prezență remarcabilă
în domeniul
medicinei
„Anti - Aging”.
Ca semn al respectului față de întrega sa activitate, a fost decorat de către președintele Frantei Jacques Chirac și ridicat la rang de Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare.
Consultații și tratamente în următoarele domenii:
- sterilitatea feminină și masculină;
- problemele hormonale legate de perioada de pre-climax și climax la femei;
- medicina anti-aging și tratamentul de prevenire a îmbătrânirii precoce.
Începând
din luna octombrie a acestui an, Profesorul Gerard SALAMA va acorda
lunar consultații în cadrul Spitalului Euroclinic din
București.
Acest
parteneriat între specialiștii romani și străini, se
înscrie
într-un program mai amplu prin care dorim să aducem și
în
Romania serviciile medicale de calitate din sistemul sanitar privat
european.
Program
Dr.Gerard
Salama.
În
fiecare lună la Euroclinic.
Medic
asociat: Dr. Ana Maria Chiscop
Medic
Specialist Obstetrică –Ginecologie
Program consultaţii: Zilnic în Euroclinic.
Programări:
021 9220
www.euroclinic.ro





